Noutati

24-01-2007

Patronul de la Siraj a renunţat la 10 blocuri

Patronul de la Siraj a renunţat la 10 blocuri
Reprezentanţii municipalităţii spun că numărul companiilor intersate să construiască ?n Iaşi a fost mare, dar că multe au renunţat la proiect. Potrivit celor de la Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei, la Iaşi au fost mulţi investitori care doreau realizarea de locuinţe, dar s-au eliberat sporadic autorizaţii pentru construirea de case. "Blocurile de locuinţe ?n Iaşi se construiesc izolat. Chiar dacă, iniţial, am aprobat ?n Planul Urbanistic Zonal (PUZ) construirea mai multor blocuri, ulterior, investitorii s-au răzg?ndit şi au cerut aprobare doar pentru un singur bloc, cel mult două. Cred că este o cerere deficitară la acest moment, ?n Iaşi, pentru apartamente noi", ne-a declarat Constantin Ţundrea, din cadrul Serviciului Urbanism. Potrivit aceleiaşi surse, ?n Iaşi se construiesc ?n acest moment blocuri de locuinţe pe amplasamentul fostei fabrici de bere din Păcurari, ?n cartierul Dacia, de către patronul Siraj, Ahmad al Deiri, precum şi cartierele Amfiteatru şi Green Park. "De exemplu, patronul de la Siraj a venit la noi cu un PUZ de 11 blocuri iniţial, pentru ca apoi să solicite autorizaţia de construcţie numai pentru un singur bloc", a menţionat Ţundrea.
Suna acum WhatsApp